Știm că vă place la nebunie fardul de ochi cu sclipici, însă mai mult ca sigur nu vă place și partea în care o parte din el cade pe față. Probabil că ați încercat și cu primer, și cu o aplicare super ușoară, dar de fiecare dată, v-ați ales cu mai mult sclipici pe pomeți, decât pe pleoapă.
Așadar, pentru a rezolva această problemă, am vorbit cu câțiva specialiștii în make-up, care ne-au oferit niște sfaturi în acest sens. Citiți în continuare și puteți afla și dumneavoastră, ce puteți face pentru a păstra fardul de ochi cu sclipici, pe pleoapă și nu pe pomeți, unde nu ar trebui să fie.
Sfat #1: Începeți cu ochii
Atunci când vine vorba de tipuri de machiaj care implică fard cu sclipici, cel mai indicat ar fi să vă machiați întâi ochii și abia apoi restul feței. Astfel, veți putea să vă curățați fața, fără să vă stricați machiajul. Puteți să îndepărtați sclipiciul cu ajutorul unei pensule și să continuați cu aplicarea fondului de ten.
Sfat #2: Alegeți-vă primerul
Secretul unui machiaj de ochi cu sclipici, care să ofere rezultate de lungă durată și să nu sufere modificări vizibile pe parcursul unei zile, constă în alegerea unui primer de ochi, special destinat utilizării pe sub un fard de ochi cu sclipici.
Acest primer trebuie aplicat exact în zonele unde urmează să aplicați fardul cu sclipici. Dacă vreți, de exemplu, să creați un machiaj de tip smokey eye, puteți aplica un fard mat în pliul pleoapei și să finalizați apoi cu un primer pentru fard cu sclipici, urmat de aplicarea fardului propriu-zis, ceea ce va stopa căderea fardului pe pomeți.
Sfat #3: Pregătiți-vă pensula
Este esențial să vă asigurați că sclipiciul se lipește de pensula pe care o folosiți. Pentru a ajuta fardul să se lipească de fibrele din pensulă, trebuie doar să aplicați puțin spray fixativ pe pensulă. Nu numai că veți intensifica culorile, dar fardul de va lipi de pensulă, iar sclipiciul nu va mai cădea.
Recomandat ar fi, de asemenea, să optați pentru o pensulă cu peri sintetici, care prind mai bine fardul.
Sfat #4: Nu folosiți fardul în exces
Dacă începeți cu folosirea unei cantități prea mari de produs, nu veți ajunge decât să vă cadă și mai mult sclipici pe pomeți. Mai bine luați puțin sclipici și puneți-l în capacul recipientului, și continuați aplicarea din capac. Astfel, veți evita să luați pe pensulă prea mult produs.
Treceți pensula pe ambele părți prin sclipici, pentru a vă asigura că aveți aceeași cantitate de produs. Apoi, aplicați pe pleoapă. Puteți repeta procesul pentru a crește intensitatea rezultatelor.
Sfat #5: Curățare
În timp ce aceste sfaturi vă vor ajuta să reduceți la minimum căderea sclipiciului, nu există nici o modalitate sigură care să oprească cu totul căderea acestuia. Din fericire, curățarea tenului de sclipici este foarte ușoară.
Trebuie doar să luați o pensulă mai mare și să îndepărtați sclipiciul de pe pomeți. Dacă aveți zone în care sclipiciul refuză să se ia, puteți lipi o bucată de bandă, care vă va ajuta cu siguranță să eliminați orice urmă enerventă de sclipici.
Sfat #6: Finalizarea machiajului
Odată ce ați terminat cu machiajul ochilor, puteți finaliza și restul machiajului. Doar asigurați-vă că folosiți un spray de fixare după ce întregul look este gata. Nu numai că acest lucru vă va ajuta să păstrați un aspect proaspăt pe tot parcursul zilei, dar va ajuta și la menținerea sclipiciul în loc.
Nu pare atât de complicat să vă asigurați că fardul de ochi cu sclipici va rămâne fixat și după câteva ore de când v-ați machiat, nu? În plus, este foarte simplu și să aveți grijă să nu împrăștiați sclipiciul peste tot pe față. Doar urmați aceste sfaturi și totul o să fie bine.
Citește și:
Verifică preț Farduri cu Sclipici/Glitter aici!