Utilizarea unui epilator electric vs. lama de ras vs. epilarea cu ceară

Tânără își epilează picioarele în cadă folosind lama de ras

Dintre toate opțiunile pe care le aveți la dispoziție pentru îndepărtarea părului nedorit de pe corp, trei putem spune că sunt cele mai populare, și anume epilarea cu ceară, utilizarea lamei de ras și a epilatorului electric.

Dacă sunteți începători în ceea ce privește îndepărtarea părului nedorit sau doar doriți o schimbare, atunci acest articol vine în ajutorul dumneavoastră, deoarece vom discuta, în continuare, despre argumentele pro și contra celor trei cele mai populare metode de epilat, astfel încât să vă puteți decide care este cea mai bună metoda pentru dumneavoastră.

Epilarea se scindează într-una din cele două categorii: epilare și depilare. Metodele care îndepărtează părul de sub suprafața pielii intră în categoria epilare, adică vă asigură rezultate de lungă durată. Aici sunt incluse utilizarea unui dispozitiv de epilare electric, epilarea cu ceară sau zahăr și pensatul.

Pe de altă parte, metodele care îndepărtează părul de la suprafața pielii sunt cunoscute sub numele de metode de depilare – mai rapide de utilizat, dar cu rezultate pe termen scurt. Acestea includ utilizarea cremelor pentru îndepărtarea părului sau a lamei de ras.

O mică introducere a epilatorului electric, a lamei de ras și a epilării cu ceară

Epilator Braun Silk Epil 5

Înainte de a discuta despre argumentele pro și contra fiecărei metode, vrem să ne asigurăm că înțelegeți ce reprezintă fiecare în parte și cum funcționează.

Dispozitive de epilare electrice

Un epilator electric este un dispozitiv mic, care are mai multe seturi de pensete dispuse pe o rolă. Pe măsură ce rola se rotește pe suprafața pielii, penseta prinde firele de păr și le smulge din rădăcină.

Epilarea cu epilatorul electric este foarte asemănătoare cu metoda pe care o folosiți pentru pensarea sprâncenelor, doar că presupune mai multe pensete pe o zonă mai largă, ceea ce înseamnă că îndepărtează mai repede părul. Puteți afla mai multe despre ce este un epilator electric făcând clic aici.

Folosirea unui epilator poate îndepărta firele de păr foarte scurte și, deoarece le elimină din rădăcină, rezultatele pot fi, adesea, de lungă durată. În plus, cu trecerea timpului, s-ar putea să constatați că firele de păr cresc mai fine și mai lent.

Puteți achiziționa epilatoare electrice care sunt special concepute pentru diferitele zone ale corpului sau care sunt proiectate pentru a fi utilizate doar pe zona feței, ori mai există și varianta de cumpărare a unui model care vine la pachet cu diverse capete de schimb și accesorii astfel încât să poată fi folosit și pentru corp, și pentru față.

Există chiar și câteva modele de epilatoare electrice care pot fi folosite în baie și cu produsele de îngrijire preferate. Sunt foarte versatile, discrete și extrem de eficiente.

Epilarea cu ceară

Epilarea cu ceară presupune aplicarea unui strat de ceară pe piele în direcția creșterii părului și apoi îndepărtarea rapidă a acestuia din direcția opusă creșterii părului. Spre deosebire de epilatorul electric, ceara are un efect de exfoliere asupra pielii, deoarece ceara poate îndepărta și stratul superior al pielii, unde sunt celulele moarte.

Este de lungă durată și, în timp, puteți observa că creșterea părului devine mai fină și mai puțin densă.

Pentru a complica puțin lucrurile, există diferite tipuri de ceară.

Puteți cumpăra fâșii de ceară deja făcute pe care le aplicați reci pe piele sau ceară pe care o aplicați aproape fierbinte cu ajutorul unei spatule, pentru ca apoi să o îndepărtați cu o fâșie de material textil, ori metoda tradițională care presupune aplicarea unui tip special de ceară, care după ce este aplicată aproape fierbinte pe piele, se răcește și se întărește, astfel încât poate fi îndepărtată de pe piele ca atare, fără ajutorul unui material textil.

Aceste metode sunt destul de asemănătoare între ele, așa că depinde doar de dumneavoastră și de preferințele dumneavoastră pe care o alegeți.

Utilizarea lamei de ras

Epilarea folosind lama de ras presupune trecerea unui aparat sau lame de ras de-a lungul pielii în sens opus direcției de creștere a părului, care are ca rezultat îndepărtarea părului care este expus deasupra suprafeței pielii.

Este o metodă rapidă, dar pentru că părul nu este smuls din rădăcină, veți avea parte de o piele fină doar pentru o zi sau două înainte ca acesta să crească iar la suprafața pielii, astfel încât dacă veți folosi doar lama de ras ca metodă de epilare, va trebui să vă epilați mult mai des decât în cazul altor metode de epilare.

În plus, din cauza unghiului la care e tăiat firul de păr de la suprafața pielii, atunci când va crește din nou, se va simți probabil mai gros și mai dens. În funcție de aparatul sau lama de ras pe care le veți alege pentru achiziționare, vă puteți rade atât pe piele umedă, cât și uscată.

În mod obișnuit, lamele de ras de unică folosință trebuie folosite pe pielea umedă și cu un produs care să permită lamei să alunece cu ușurință, cum ar fi crema de ras sau gelul de duș, deși există și unele lame de ras care au atașate deasupra lamelor o bară subțire de gel care să permită alunecarea.

Ce costuri presupune fiecare?

Tânără se epilează axial folosind benzi

Cumpărarea unui epilator electric presupune o cheltuială inițială mai mare, dar ulterior nu mai presupune alte costuri de întreținere. Puteți cheltui între aproximativ 90 și peste 1.000 RON pentru un epilator.

Diferența de cost depinde de accesoriile și capetele de schimb suplimentare cu care cumpărați epilatorul; dacă poate fi utilizat sau nu la duș; dacă este alimentat cu baterii sau acumulatori și, desigur, de calitatea pe care o promite aparatul în sine. Epilatoarele de o calitate superioară sunt dotate cu mai multe pensete și pot îndepărta chiar și cele mai fine și scurte fire de păr.

După ce ați cumpărat un epilator electric, singurul cost pe care îl veți mai suporta va fi reprezentat de cel al alimentării cu curent electric, cost care va fi minimal.

Pe de altă parte, epilarea cu ceară presupune un cost mai mic pe fiecare sesiune, dar care în timp se va aduna. Dacă mergeți la un salon de cosmetică, vă puteți aștepta să plătiți între 15 și 25 de lei pentru epilarea zonelor axilelor, și între 50 și 70 de lei pentru epilarea completă a picioarelor.

În mod alternativ, dacă doriți să vă epilați cu ceară acasă, vă va costa minim 80 de lei un încălzitor de ceară și 20 – 25 de lei ceara prorpiu-zisă, care vă va asigura utilizarea pentru aproximativ 8 sesiuni pentru zone de mici dimensiuni (de exemplu, pe zone precum axila) sau 2 sesiuni pentru zone de dimensiuni mari (de exemplu, pe zone precum picioarele).

Vasele de ceară care pot fi încălzite la cuptorul cu microunde costă între 30 și 40 de lei, iar benzile de ceară rece sunt de aproximativ 20-30 RON pentru aproximativ 10 benzi.

Prezentarea acestor sume are rolul de a transmite către dumneavoastră mesajul că în timp ce epilarea cu ceară nu are un preț inițial ridicat, presupune, totuși, un cost regulat, deși moderat, care se va aduna în timp.

Să trecem și la epilarea cu ajutorul lamei de ras. Dacă optați pentru opțiunile de unică folosință, puteți plăti de la 10 lei pentru un pachet cu 4 lame de ras și până la 40 de lei pentru un pachet cu mai multe lame de ras de înaltă calitate, care și hidratează pielea.

Mai departe, dacă alegeți să folosiți spumă de ras, puteți plăti între 10 și 40 de lei pentru un tub. Cu toate acestea, în ciuda acestor prețuri mici, se estimează că, de-a lungul vieții, o femeie va cheltui în medie la ordinul de zeci de mii de lei pe produse de acest gen!

Așadar, putem spune că epilatul cu lama de ras presupune un preț mai mic dat pe produsele necesare, dar pentru că sesiunile de epilat sunt mult mai dese, în timp, de fapt, cheltuiala este mult mai mare decât în cazul altor metode alternative de epilare.

Durerea resimțită

Epilatorul electric

Dacă nu ați mai folosit până acum un epilator electric, atunci este posibil să simțiți un oarecare disconfort ușor la primele utilizări. Epilatorul trage firele de păr din folicul, iar unele dintre ele ies cu tot cu bulbul din partea de jos, deci nu este surprinzător că presupune resimțirea unui disconfort. Unele zone, precum cea inghinală, vor fi mai sensibile decât altele.

Cu toate acestea, în timp veți observa că disconfortul resimțit se va reduce și, după câteva ședințe, este chiar posibil să nu vă mai incomodeze deloc senzația.

De fapt, credem că disconfortul pe care îl generează epilarea cu epilatorul electric este mai mic decât credeți dumneavoastră că va fi, iar odată ce ați obținut primele rezultate, nu veți mai apela la alte metode de epilare. În plus, nu există riscul de a vă alege cu arsuri sau leziuni ale pielii, care apar uneori din cauza epilării cu ceară.

Este puțin probabil să vă prindeți pielea în epilatorul dumneavoastră, dar pentru a ușura, totuși, îndepărtarea părului, mențineți pielea întinsă, în special pe zonele mai sensibile. De asemenea, încercați să nu vă epilați atunci când sunteți la menstruație, deoarece pielea dumneavoastră poate fi considerabil mai sensibilă în acele zile.

Sfat: Dacă vă îngrijorează prea tare disconfortul resimțit, alegeți să achiziționați un epilator care poate fi folosit atât pe pielea umedă, cât și uscată. Acest lucru înseamnă că îl veți putea folosi în duș, unde nu numai că veți fi mai relaxați, dar căldura vă va deschide în mod natural porii, făcând epilarea mai ușoară și, pielea mai puțin sensibilă. Puteți utiliza unele epilatoare chiar și cu gel de duș, deoarece acesta poate calma pielea, creând un fel de strat protector pe piele și în jurul capătului epilatorului.

Epilarea cu ceară

Similar cu epilatorul electric, la primele ședințe de epilare cu ceară, veți simți probabil un anumit disconfort, dar cu timpul veți observa că acesta se va reduce. Căldura emisă de ceara aproape fierbinte aplicată pe piele, vă va deschide porii și vă va relaxa, ceea ce înseamnă că pielea dumneavoastră va fi mai puțin sensibilă.

Cu toate acestea, deși disconfortul pe care îl veți simți la epilarea cu ceară poate să nu fie atât de rău pe cât vă așteptați, sunt de notat anumite riscuri. În primul rând, este important să vă asigurați că ceara este încălzită la o temperatură sigură și adecvată (nu trebuie să vă faceți griji în legătură cu acest aspect la benzile de ceară rece, deja ambalate).

Ceara care este prea rece nu se va întinde deci, prin urmare, nu poate fi folosită până când nu este încălzită bine, dar este periculos și să o încălziți prea mult. Ceara care este prea fierbinte vă poate lăsa cu arsuri sau leziuni pe piele. Leziunile apar atunci când ceara smulge nu numai părul, ci și pielea, acestea fiind dureroase și inestetice pănă se vindecă.

Utilizarea lamei de ras

Cu excepția micilor tăieturi ale pielii atunci când vă utilizați lama de ras, nu veți resimți nici un fel de durere. Lama ar trebui să alunece ușor pe pielea dumneavoastră, tăind firele de păr pe măsură ce trece peste zonele vizate. Aveți mai multă grijă în cazul în care aveți umflături sau acnee pe piele.

Este important să vă amintiți să schimbați periodic lama de ras sau să reînnoiți capul de ras, în cazul aparatelor de ras electrice.

Dacă veți utiliza lama de ras în fiecare zi, veți dori să o înlocuiți o dată la o săptămână sau două, iar în cazul în care o utilizați o dată la două zile, lama trebuie înlocuită o dată la trei sau patru săptămâni.

Puteți să schimbați lama de ras o dată la șase săptămâni doar dacă o veți folosi de două ori pe săptămână, dar este important să o aruncați odată ce lamele s-au tocit sau încep să ruginească. Folosirea unei lame tocite sau ruginite poate crește riscul de tăieturi și de dezvoltare a unei infecții.

Cât de convenabilă este fiecare metodă în parte?

În ceea ce ne privește, există două elemente principale după care am concluzionat care metodă este mai convenabilă. Acestea sunt: cât de rapidă este o sesiune de epilare, dacă metoda aleasă este sau nu portabilă și ușurința cu care se poate încadra în viața de zi cu zi.

Pentru început, să ne gândim la cât timp este necesar să dedicați epilatului în funcție de fiecare metodă de îndepărtare a părului.

Rapiditate

Știm cu toții că utilizarea lamei de ras este cea mai rapidă meotdă de epilare. De exemplu, o sesiune de epilare a picioarelor și a axilelor nu durează mai mult de doar câteva minute în timpul dușului. În comparație, epilatul cu ceară durează mult mai mult.

Dacă o faceți acasă, trebuie mai întâi să așteptați să se încălzească ceara, apoi puțin câte puțin, să aplicați și să îndepărtați ceara. Epilarea axilelor poate dura doar câteva minute, însă tratarea unei zone mari, cum ar fi picioarele va dura ceva timp, în plus, trebuie să vă și ștergeți apoi pielea pentru a nu rămâne lipicioasă.

Saloanele profesionale estimează adesea aproximativ o oră pentru epilarea picioarelor și aproximativ 15 minute pentru brațe. În comparație, după ce prindeți puțină dexteritate, ar trebui să puteți utiliza un epilator electric aproape la fel de repede și minuțios ca și cum ați folosi o lamă sau un aparat de ras.

Vă puteți epila ambele brațe în mai puțin de cinci minute și ambele picioare în aproximativ 20 de minute.

Portabilitate

Epilatorul electric este portabil, fiind un dispozitiv ușor și discret, care se va încadra cu ușurință în bagajele dumneavoastră, astfel încât să puteți să vă mențineți pielea fină chiar și pe perioadele de vacanță și fără bătăi de cap.

Unele modele alimentate cu baterii pot ține întreaga călătorie, în timp ce cele alimentate de la rețeaua electrică se vor încărca ușor cu adaptorul potrivit.

În mod similar, și aparatul sau lama de ras sunt portabile. De fapt, știu chiar femei care au mereu în geantă o lamă de ras pentru situații urgente, să zicem.

Dacă totuși călătoriți cu avionul și aveți doar bagaje de mână, este posibil să fie nevoie să vă cumpărați o lamă de ras după ce ajungeți la destinație, întrucât este posibil să nu vi se permită să transportați o lamă de ras în bagajele de mână.

Epilatul cu ceară în timp ce călătoriți este ceva mai greu. Fie va trebui să sperați că nu vă va crește părul pe durata întregii călătorii, fie să vă faceți o programare la salon în timp ce sunteți acolo (și să plătiți probabil mai mult), ori să luați benzi de ceară rece.

Acestea din urmă se vor încadra cu ușurință în bagajele dumneavoastră și sunt eficiente, deși știm că nu sunt soluția ideală în mod normal.

Adaptabilitate

În ceea ce privește acest termen, noi l-am gândit în legătură cu cât de ușor pot fi diferitele metode de epilare incluse în rutina vieții de zi cu zi. Există mai multe aspecte în afară de timpul pe care îl necesită sesiunile de epilare în funcție de fiecare metodă în parte.

De fapt, problema care ne preocupă cel mai mult este timpul în care crește părul înapoi după epilare și cât trebuie să treacă de la o ședință la alta.

Epilatoarele electrice moderne pot îndepărta chiar și părul scurt de 0,5 mm., probabil aceasta fiind lungimea firelor de păr care apar a doua zi după ce ați folosit lama de ras. Așadar, în cazul epilatoarelor nu trebuie să așteptați ca părul să crească prea mult între sesiunile de epilare.

Pe de altă parte, epilarea cu ceară necesită ca părul să fie de aproximativ 6 mm. pentru a putea fi smuls, ceea ce înseamnă că trebuie să-l creșteți până la o lungime vizibilă înainte de următoarea sesiune de epilare.

Este posibil să nu fie o situație atât de neplăcută în lunile mai reci din an, când este mai ușor să acoperiți cu haine zonele cu păr, însă în cazul în care aveți o listă lungă de evenimente în agendă pentru care doriți să aveți pielea netedă și fină, ceara nu este cea mai bună opțiune pentru dumneavoastră.

Care sunt efectele secundare?

Epilatorul electric

Există efecte secundare minime ale epilării cu epilatorul electric. Este posibil să observați câteva puncte roșii în jurul porilor pentru câteva ore după ce vă epilați, acestea fiind o reacție normală la îndepărtarea firelor de păr, care va dispărea până a doua zi cu siguranță.

S-ar putea, de asemenea, să vă confruntați cu creșterea firelor de păr sub piele, în special în zonele în care hainele strâng și irită pielea. Pentru a preveni acest lucru, încercați să vă exfoliați înainte de epilare și, apoi, din nou la câteva zile după ce v-ați epilat.

Verifică preț Epilatoare Electrice aici!

Epilarea cu ceară

Efectele secundare ale epilării cu ceară sunt asemănătoare cu cele ale utilizării epilatorului electric – există riscul de a avea probleme cu firele sub piele, care se reduc atunci când vă exfoliați în mod regulat.

În plus, în cazul epilării cu ceară trebuie să aplicați un produs pe piele, produs la care unii oameni pot fi sensibili sau alergici, în funcție de marcă. De asemenea, vă puteți alege cu anumite leziuni sau vânătăi în zonele mai sensibile.

Dacă salonul de cosmetică la care mergeți nu are grijă la igienă în timpul sesiunii de epilat, există șanse să dezvoltați o foliculită sau orice altă infecție, în special dacă apar leziuni sau iritații ale pielii. Este posibil și să descoperiți că pielea dumneavoastră devine foarte uscată sau chiar dureroasă, dacă trebuie să insistați mai mult asupra unei zone pentru a scoate toate firele de păr.

Verifică preț Ceară Epilatoare aici!

Folosirea lamei de ras

Lama de ras vine și ea cu ceva posibile efecte secundare. Arsura tipică utilizării lamei de ras poate apărea pe zonele dumneavoastră mai sensibile, în special în zona inghinală și poate varia de la o iritație ușoară și până la umflături.

Ocazional, puteți descoperi și fire crescute sub piele, deși acest lucru este mai puțin probabil, deoarece eliminați părul de deasupra suprafeței pielii. Puteți reduce riscul de a avea reacții adverse la lama de ras, păstrându-vă pielea umedă și folosind lama în direcția creșterii părului, deși nu veți obține un aspect neted astfel.

De asemenea, este important, așa cum am menționat anterior, să înlocuiți cu regularitate lamele de ras pentru a nu folosi lame tocite sau ruginite.

Verifică preț lame de ras aici!

Concluzie

Tânără își atinge picioarele fine proaspăt epilate

Epilatorul electric

  • Costuri inițiale mai ridicate, costuri de întreținere minimale
  • Resimțirea unui anumit disconfort la primele utilizări, dar care se reduce în timp
  • Rezultate de lungă durată, de la 3 până la 6 săptămâni
  • Îndepărtează chiar și firele de păr de doar 0,5 mm.
  • Portabil

Epilare cu ceară

  • Costuri medii pe o sesiune de epilare, dar costisitor în timp
  • Resimțirea unui anumit disconfort la primele utilizări, dar care se reduce în timp
  • Rezultate de lungă durată, de la 3 până la 6 săptămâni
  • Îndepărtează firele care au între 2 și 12 mm.
  • Mai greu de realizat când călătoriți

Utilizarea lamei de ras

  • Costuri reduse, dar regulate, deci devine foarte costisitoare în timp
  • Lipsită de durere dacă nu apar tăieturi
  • Rezultate doar pe termen scurt, de o zi până la maxim trei zile
  • Îndepărtează firele de păr foarte scurte
  • Portabilă

În ceea ce ne privește, metoda de epilare care le surclasează clar pe celelalte este epilarea cu ajutorul epilatorului electric. Este aproape la fel de rapidă ca și utilizarea lamei de ras, dar rezultatele sunt de lungă durată și nu creează mizerie ca în cazul epilării cu ceară!

Puteți călători cu ușurință cu un epilator electric și nu este necesar să așteptați prea mult timp între sesiunile de epilare. Desigur, puteți începe folosiți un epilator electric după ce ultima epilare a fost cu ceară, deoarece așa vă va fi mai ușor să vă obișnuiți cu senzația, firele de păr fiind mai puține.

Dacă vă interesează să aflați mai multe despre epilarea cu ajutorul unui epilator electric sau să cumpărați un epilator pentru dumneavoastră, consultați recenziile noastre despre epilatoarele electrice pe care le-am testat pentru a afla care este, în opinia noastră, cel mai bun epilator disponibil pe piață.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tipuri de coafuri de nuntă

12 tipuri de coafuri de nuntă

Niciodată nu este prea devreme să îți planifici coafurile pentru nunta ta. Inspiră-te din acest top 12 cel mai îndrăgite tipuri de coafuri de nuntă,

Tipuri de păr

14 tipuri de păr îndrăgite de femei

Descoperă cele 14 tipuri de păr diferite pentru femei, cu imagini care să te ajute să înțelegi rapid diferențele subtile dintre ele. Întocmai precum culoarea

Tipuri de mustață

25 de tipuri de mustață diferite

Nu trebuie să fii Tom Selleck pentru a-ți lăsa mustața să facă parte din stilul care te reprezintă. Află mai multe despre numeroasele tipuri de