Rozaceea: Ghidul complet – de la cauze și până la gestionarea episoadelor acute

Tânără își acoperă fața din cauza rozaceei

Tot ce trebuie să știți despre rozacee, o afecțiune comună de piele.

Când suferiți de rozacee, controlul episoadelor acute și încercarea de a ascunde zonele înroșite de piele, se poate simți ca o luptă constantă, uneori obositoare.

Rozaceea este o afecțiune destul de des întâlnită, mai ales în rândul femeilor. Așadar, ce o provoacă și, mai important pentru aceia care se luptă cu ea, poate fi tratată?

Am vorbit în acest sens cu mai mulți experți în îngrijirea pielii pentru a obține toate informațiile necesare, de la potențialele cauze și factori declanșatori, și până la modul în care poate fi gestionată rozaceea în viața de zi cu zi.

Ce este rozaceea?

Rozaceea este o afecțiune dermatologică care afectează între 0,5-10% din populație. Este o afecțiune cronică, inflamatorie, care face ca pielea să se înroșească în jurul centrului feței. Înroșirea este, de asemenea, denumită eritem în rândul dermatologilor și al profesioniștilor în îngrijirea pielii.

Spre deosebire de eczeme, rozaceea nu provoacă mâncărimi sau piele uscată, dar poate fi dureroasă. Cei care suferă de rozacee vor experimenta adesea eritem facial (flush), împreună cu alte simptome, cum ar fi telangiectaziile (vase de sânge rupte, care sunt vizibile pe piele și au un aspect de pânză de păianjen).

Tenul va fi adesea dureros și inflamat, cu o textură mai groasă a pielii, iar mici umflături roșii pot fi prezente pe suprafața afectată.

Rozaceea este asociată cu sensibilitatea ochilor și a pielii, iar adesea persoanele care suferă de rozacee se vor înroși în obraji cu ușurință.

Ce provoacă rozaceea?

Cauzele rozaceei nu sunt pe deplin înțelese, la momentul actual, însă există o serie de factori care contribuie la apariția ei. Dacă bariera cutanată este afectată, aceasta poate permite pătrunderii iritanților în piele, cauzând inflamații, iar deteriorarea cauzată de prezența radicalilor liberi, poate juca un rol în agravarea inflamației.

De aceea persoanele cu rozacee sunt sfătuite să folosească zilnic o cremă cu factor de protecție solară ridicat, precum și să adopte o îngrijire corespunzătoare a pielii, cu produse anti-poluare.

Anomaliile fluxului de sânge, care trece prin vasele de sânge faciale, pot provoca înroșirea și roșeața persistentă, iar un membru al familiei care suferă de rozacee vă poate face, de asemenea, mai predispuși genetic la dezvoltarea afecțiunii. Mai mult, rozaceea a fost asociată cu anumite bacterii găsite în intestin, care pot juca un rol în dezvoltarea afecțiunii.

Mai mulți factori pot agrava simptomele rozaceei prin creșterea fluxului de sânge la suprafața pielii. De exemplu, mâncarea și băuturile calde, alimentele condimentate, cofeina, temperaturile extreme, stresul, medicamentele și alcoolul pot juca rolul lor în exacerbarea simptomelor rozaceei.

Ca o recomandare atât din partea medicilor dermatologi, dar și din partea altor pacienți care suferă de rozacee, tot ceea ce puteți face cu privire la factorii agravanți enumerați anterior, este să îi identificați pe cei care vă agravează simptomele rozaceei, de-a lungul timpului, și să îi eliminați pe cât posibil sau măcar să le minimizați prezența în stilul dumneavoastră de viață.

Unul dintre cei mai comuni factori declanșatori ai simptomelor rozaceei este stresul și, deși puteți face anumite modificări în viața dumneavoastră pentru a reduce nivelul de stres – inclusiv modificări ce țin de locul de muncă – un anumit nivel de stres este inevitabil. Așadar, din această perspectivă, aveți un drum lung în față, care privește în mod direct gestionarea stresului și evitarea lui pe cât posibil.

Poate la fel de întâlniți sunt și ceilalți factori, care exacerbează simptomele rozaceei: temperaturile extreme (dușuri calde, folosirea uscătorului de păr, soare, aer condiționat), alcoolul, băuturile calde, cafeaua etc.

Este de înțeles, deci, de ce este atât de dificilă eliminarea factorilor declanșatori din mediul înconjurător. În cazul unora sunt foarte greu de evitat, iar în cazul altora, sunt doar dificil de scos din actualul stil de viață al celor care suferă de rozacee.

La început probabil că vă va fi mai greu să vă obișnuiți cu toate aceste schimbări, însă, în timp, veți învăța cum să găsiți un oarecare echilibru. Probabil că veți mai bea un pahar de vin roșu la o masă sau o cafea dimineața, însă va fi un consum asumat, veți decide ce factori declanșatori mai merită trecuți cu vederea și în ce momente.

Cum se tratează rozaceea

Din păcate, nu există nici un remediu pentru rozacee, dar există anumite tratamente care pot ajuta la reducerea prevalenței sale.

Antibioticele sunt uneori prescrise, deoarece proprietățile lor anti-inflamatorii pot ajuta la reducerea roșeții. O rutină de îngrijire a pielii specifică este adesea prescrisă pacienților cu rozacee, conținând de obicei metronidazol, acid azelaic sau vitamina A.

Anumiți dermatologi vă vor prezenta terapia cu lumină, care folosește impulsuri cu laser, pentru a îndepărta vasele de sânge vizibile și pentru a reduce înroșirea excesivă, dar terapia pe termen lung este adesea necesară datorită naturii inflamatorii cronice a afecțiunii.

Tratamentele și durata lor trebuie adaptate, în cazul fiecărui individ, cu ajutor din partea unui dermatolog cu experiență.

Rozacee și dietă

Ca și în cazul multor alte afecțiuni medicale, nu doar al rozaceei, pacienții pot încerca să gestioneze simptomele prin dieta lor alimentară – lactatele și acneea fiind un exemplu primordial. Pacienții cu rozacee sunt sfătuiți să-și evalueze minuțios stilul de viață și să identifice factorii de mediu care ar putea exacerba eritemul facial. În ceea ce privește alimentația, cel mai bine este să evitați alimentele picante, băuturile calde și alcoolul, ceea ce poate provoca în mod natural înroșirea pielii în zona feței.

Dieta poate reprezenta o schimbare semnificativă pentru anumiți pacienți cu rozacee. În timp ce unii au eliminat mare parte din produsele lactate din dietă, alții au renunțat la gluten, de ambele părți rezultatele fiind caracterizate de o îmbunătățire a simptomelor resimțite.

Trebuie doar să aveți răbdare să vedeți care sunt factorii declanșatori în cazul dumneavoastră și apoi să încercați să îi reduceți sau să îi excludeți complet din regimul dumneavoastră.

Rozacee și piele

Rutinele de îngrijire a pielii pot agrava sau pot calma pielea predispusă la roșeață. Folosirea unui produs de curățare cu pH echilibrat și fără săpun, ajută la menținerea intactă a barierei de protecție a pielii, pentru a nu irita pielea.

Cremele hidratante ocluzive pot ajuta, de asemenea, la restabilirea acestei bariere de protecție, pentru a îmbunătăți capacitatea de apărare a pielii împotriva elementelor dăunătoare din mediul înconjurător.

De asemenea, este recomandată utilizarea cremelor cu factori de protecție solară ridicat, deoarece razele soarelui pot agrava afecțiunea în cauză. În plus, încercați să evitați utilizarea produselor de îngrijire a pielii ce conțin ingrediente iritante, cum ar fi mentol, camfor, parfumuri puternice și lauril sulfat de sodiu.

Există o mulțime de astfel de produse disponibile pe piață, trebuie doar să citiți mereu eticheta cu ingrediente și să evitați produsele care conțin ingrediente iritante.

Important de reținut este că diagnosticul de rozacee nu reprezintă sfârșitul lumii.

Chiar dacă la început va fi ceva mai dificil de procesat faptul că acum suferiți de o boală cronică a pielii, pentru care nu există momentan un tratament, și că această boală presupune anumite schimbări, mai majore sau nu, în stilul de viață, veți vedea că de-a lungul timpului, veți învăța să gestionați afecțiunea și să trăiți cu ea, fără prea mari probleme.

Până la urmă, nu este o afecțiune care vă amenință în vreun fel sănătatea.

Efectele psihologice ale rozaceei trebuie luate în calcul, deoarece această afecțiune poate modifica, mai mult sau mai puțin, în funcție de fiecare individ în parte, sfere diverse ale vieții, de la relațiile interpersonale și până la carieră și stima de sine.

Rozacee și machiaj

Rozaceea are cu siguranță și o componentă emoțională, ca să spunem așa, deoarece, în special femeile, tind să aibă mai puțină încredere în ele, din cauza aspectului pe care această afecțiune îl dă tenului feței.

Probabil, de aceea, machiajul în anumite momente devine foarte important. Problema poate fi cum să îl  aplicați fără să vă iritați și mai mult pielea sau ce fel de machiaj ar trebuie să folosiți în acest sens.

Având în vedere faptul că fiecare individ este diferit în parte, iar rozaceea se manifestă și ea diferit în fiecare caz, cel mai bine ar fi să cereți sfatul medicului dumneavoastră dermatolog, când vine vorba despre ce machiaj puteți aplica pe ten și în ce fel.

Recomandări pentru gestionarea rozaceei

V-am pregătit, în cele ce urmează, 5 recomandări privind gestionarea rozaceei și a eritemului facial. Acestea au fost gândite și formulate de experții în materie de îngrijirea pielii, special pentru pacienții cu rozacee.

  1. Instrumentele faciale de cuarț roz, precum rolele de față, sunt ideale pentru afecțiuni ale pielii, cum ar fi rozaceea, deoarece acestea sunt atât de răcoritoare pe piele. Reglează pielea și ajută instantaneu la calmarea roșeții. Pentru un plus de răcoare, încercați să le țineți în frigider, timp de 15 minute, înainte de fiecare utilizare.
  2. Căutați să adăugați în dieta dumneavoastră nutrienți, care să contribuie la întărirea sistemului imunitar și să vă protejeze de inflamații. Puteți încerca rozmarinul – are un conținut mare de acid carnosolic, care ajută la combaterea radicalilor liberi (una dintre principalele cauze ale deteriorării ADN-ului) și la reducerea eritemului facial, ce apare din cauza rozaceei.
  3. Poate că este una dintre cele mai dificile recomandări, însă evitați să vă atingeți prea mult pielea feței. Curățați-o, în schimb, cu apă caldă și folosiți produse de curățare și de îngrijire, special dezvoltate pentru pielea sensibilă.
  4. Nu uitați de protecția solară – veți avea nevoie, în mod constant, de produse care ajută la limitarea expunerii și la protejarea împotriva radiațiilor UV. Capilarele fragile ale bolnavilor de rozacee pot fi ușor deteriorate de razele UV, rezultatele fiind reprezentate de înroșirea pielii. Produsele bogate în Vitamina B3 vor ajuta, de asemenea, la protejarea împotriva razelor infraroșii, care au același efect ca și razele UV.
  5. Puteți folosi produse pentru rozacee care sunt sub formă de ser matifiant, fiind ideale și ca bază pentru machiaj. Acestea conțin atât particule de cuarț roz, cât și extract de frunze de rozmarin, pentru a calma pielea, în combinație cu particule de diamant, care reduc aspectul de roșeață și inflamația.

Așadar, aveți aici tot ceea ce trebuie să știți despre afecțiunea de piele, cunoscută sub numele de rozacee. Dumneavoastră suferiți de rozacee? Cum reușiți să o gestionați? Lăsați-ne un mesaj, mai jos, în care să ne povestiți experiența dumneavoastră cu diagnosticul clinic de rozacee.

Verifică preț Tratamente Rozacee aici!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tipuri de coafuri de nuntă

12 tipuri de coafuri de nuntă

Niciodată nu este prea devreme să îți planifici coafurile pentru nunta ta. Inspiră-te din acest top 12 cel mai îndrăgite tipuri de coafuri de nuntă,

Tipuri de păr

14 tipuri de păr îndrăgite de femei

Descoperă cele 14 tipuri de păr diferite pentru femei, cu imagini care să te ajute să înțelegi rapid diferențele subtile dintre ele. Întocmai precum culoarea

Tipuri de mustață

25 de tipuri de mustață diferite

Nu trebuie să fii Tom Selleck pentru a-ți lăsa mustața să facă parte din stilul care te reprezintă. Află mai multe despre numeroasele tipuri de