Bicicleta staționară este un instrument de antrenament absolut minunat și potrivit pentru aproape toată lumea. Antrenamentul fizic cu o bicicletă staționară vă permite să efectuați un antrenament cardiovascular fără a pune prea multă presiune pe genunchi sau articulații.
Bicicletele pentru exerciții ocupă, de asemenea, mai puțin spațiu decât benzile de alergare, astfel că dacă sunteți în căutarea unui antrenament cardio, dar nu vă place să mergeți la sală, puteți pedala drumul către o sănătate excelentă și un corp de invidiat, din confortul și intimitatea propriei case, în timp ce urmăriți emisiunea preferată.
Cele două tipuri principale de biciclete pentru exerciții sunt cele verticale și cele orizontale. Principiul de bază este același pentru ambele variante de biciclete staționare, și anume să permită imitarea mișcărilor care se pot face în mod normal pe o bicicletă obișnuită, de exterior.
Așadar, când vine vorba de alegerea dintre cele două tipuri disponibile, totul se rezumă la preferințele dumneavoastră personale și la alți câțiva factori, iar cu ajutorul acestui ghid, vă vom ajuta să înțelegeți ce este o bicicletă de exerciții orizontală, astfel încât să vă dați seama dacă acest tip de bicicletă staționară este potrivită pentru dumneavoastră.
Pedalarea unei biciclete de exerciții orizontală este similară cu pedalarea unei biciclete obișnuite sau a unei biciclete de exerciții verticală, doar că este configurată puțin diferit. În cazul bicicletei verticale, șaua este, în mod normal, plasată destul de sus, așa cum este și în cazul unei biciclete mobile, de exterior, iar ghidonul este în față.
Șaua unei biciclete orizontale este poziționată paralel sau puțin mai sus decât sunt pedalele, așa că pentru a pedala trebuie să vă așezați cu picioarele întinse în față.
Folosind o bicicletă orizontală, veți arde aceeași cantitate de calorii ca și în cazul unei biciclete verticale, singura diferență fiind dată de faptul că, datorită modului în care este poziționascaunul, veți pune mai puțină presiune asupra spatelui și veți sta mai confortabil în timpul antrenamentului.
Bicicletele orizontale sunt, așadar, ideale pentru persoanele cu probleme de mobilitate sau echilibru, inclusiv adulți în vârstă, deoarece sunt mult mai ușor de urcat și de coborât de pe ele.
Ce mușchi antrenează o bicicletă de exerciții orizontală?
Vă puteți antrena aproape toate grupele de mușchi cu ajutorul unei biciclete orizontale, mai ales dacă includeți în antrenament și greutăți pentru partea superioară a corpului. Printre aceste grupe de mușchi se numără și coapsele, gambele, mușchii șoldului, abdomenul și fesele.
Este o alegere bună pentru dumneavoastră?
Dacă aveți probleme cu spatele, atunci este mai probabil să obțineți mai multe beneficii de la o bicicletă orizontală, comparativ cu o bicicletă verticală, datorită spătarului și a scaunului încăpător.
Când pedalați o bicicletă de exerciții verticală, trebuie să vă aplecați corpul în față pentru a ajunge la ghidon, poziție care poate fi inconfortabilă și dureroasă pentru persoanele cu afecțiuni ale spatelui.
Pe de altă parte, atunci când vă așezați pe o bicicletă orizontală, puteți să vă lăsați pe spătarul scaunului, ceea ce asigură o poziție mult mai confortabilă, fără să fie nevoie să vă aplecați.
Sunteți familiarizați cu acea durere a feselor pe care o resimțiți a doua zi după ce ați mers cu bicicleta? Nu este o senzație tocmai plăcută, motiv pentru care este o veste bună faptul că bicicletele de exerciții orizontale beneficiază de scaune mult mai mari, care vă permit să stați confortabil în timpul antrenamentului, fără a vă îngrijora de eventualele dureri ale feselor de a doua zi.
Un alt mare avantaj al unei biciclete orizontale este dat de faptul că mâinile dumneavoastră sunt complet libere, deoarece nu trebuie să țineți de ghidon dacă nu doriți. Majoritatea bicicletelor orizontale au mânere pe ambele părți ale scaunului de care vă puteți ține, însă nu vă veți pierde echilibrul dacă nu o faceți.
Dacă aveți mâinile libere pe tot parcursul antrenamentului înseamnă că aveți libertatea de a desfășura și alte activități în timp ce vă antrenați, cum ar fi să lucrați, să citiți o carte sau să vă dați mesaje cu cei dragi, fără să vă faceți griji că vă veți pierde echilibrul.
Un alt beneficiu de a avea mâinile libere este faptul că puteți efectua un antrenament mai complet, incluzând și partea superioară a corpului în timp ce pedalați, prin adăugarea greutăților.
Bicicletele orizontale sunt, de asemenea, o opțiune excelentă dacă sunteți începători în domeniul ciclismului sau al sportului în general, deoarece sunt mult mai sigure decât bicicletele de exerciții verticale.
Indiferent de intensitatea antrenamentului sau de nivelul de rezistență pentru care optați, nu va trebui niciodată să vă ridicați în picioare de pe scaun pentru a pedala, ceea ce scade considerabil probabilitatea de a vă pierde echilibrul și de a cădea la sol.
Pe lângă faptul că sunt sigure, bicicletele orizontale sunt, de asemenea, potrivite pentru toate nivelurile de pregătire fizică; bicicletele staționare verticale pot părea puțin intimidante la început, mai ales dacă nu aveți experiență în acest sens, și dacă nu reușiți să păstrați o postură adecvată în timpul antrenamentului, puteți să faceți mai mult rău.
În acest context, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la menținerea coloanei vertebrale în poziție dreaptă, atunci când pedalați o bicicletă orizontală, deoarece vă puteți așeza complet pe spătar.
În același timp, pentru cei care au mai multă experiență sau au un nivel de pregătire fizică mai ridicat, bicicletele orizontale oferă aceeași rezistență și nivel de dificultate ca și bicicletele verticale.
Un dezavantaj, în schimb, al bicicletelor orizontale este că ocupă puțin mai mult spațiu decât bicicletele verticale, așa că luați în considerare dimensiunile spațiului de care dispuneți înainte să vă achiziționați o astfel de bicicletă.
Sfaturi privind utilizarea unei biciclete staționare orizontale
Utilizarea unei biciclete orizontale este ușoară, iar majoritatea oamenilor găsesc rapid o setare care să fie în același timp destul de confortabilă, dar și suficient de dificilă cât să fie un antrenament cardio.
Ori de câte ori pedalați pe o bicicletă orizontală, amintiți-vă să efectuați mișcări complete și întinderi dinamice; nu încercați doar să pedalați cât de repede puteți, mai degrabă extindeți-vă picioarele cât de mult puteți fară să vă răniți și fără să resimțiți durere.
De asemenea, ar trebui să vă rezervați întotdeauna câteva minute pentru încălzirea mușchilor înainte de a începe antrenamentele fizice, de orice tip ar fi ele, deoarece, astfel, mușchii dumneavoastră vor fi pregătiți pentru antrenament, exercitând mai puțin stres asupra inimii și a plămânilor.
Un alt lucru de care trebuie să țineți cont înainte de a folosi bicicleta de exerciții este ajustarea corectă a scaunului; dacă sunteți prea aproape sau prea departe de pedale veți exercita o presiune inutilă asupra părții inferioare a spatelui.
Prin urmare, dacă utilizați bicicleta pentru prima dată, încercați mai multe poziții diferite, până o găsiți pe cea ideală.
Dacă totuși nu sunteți siguri că poziția găsită este cea corectă, puteți folosi o metodă foarte simplă. Orientați-vă după poziția genunchilor, aceștia ar trebui să fie ușor îndoiți atunci când vă așezați picioarele pe pedale. Dacă genunchii vă ajung aproape de piept, atunci sunteți prea aproape de pedale. Dacă nu sunt îndoiți, sunteți prea departe de pedale.
Dacă încercați să slăbiți în greutate, luați în considerare efectuarea antrenamentelor cu intervale. Astfel, veți spori numărul de calorii pe care le veți arde în timpul unui antrenament, ceea ce este exact ce aveți nevoie atunci când încercați să pierdeți cele câteva kilograme în plus.
Pentru a efectua un antrenament cu intervale de timp pe bicicleta staționară orizontală, alternați vitezele, intensitatea sau ambele, la fiecare câteva minute sau secunde.
Majoritatea bicicletelor de exerciții orizontale au computere încorporate, care vă permit să selectați diferite tipuri de antrenament, inclusiv antrenamentele cu intervale. Utilizarea unei rutine de antrenament prestabilite este excelentă atât pentru începători, cât și pentru cei mai avansați, ajutând la menținerea antrenamentelor variate și interesante.
Concluzie
După cum puteți vedea, există o mulțime de avantaje ale bicicletelor staționare orizontale, în special pentru cei care nu au pregătire fizică, au probleme de mobilitate sau probleme cu spatele.
Partea bună este că o bicicletă orizonatală este la fel de eficace și eficientă în arderea caloriilor ca și o bicicletă verticală. Mai mult, bicicleta orizontală este mai sigură, comparativ cu bicicleta verticală, deoarece scaunul este mai mare, iar distanța la sol mai mică.
Așadar, dacă bicicleta de exerciții orizontală este alegerea potrivită pentru dumneavoastră și vă interesează să achiziționați una, vă invităm să citiți recenziile noastre despre cele mai bune biciclete de exerciții orizontale disponibile pe piață la momentul actual.